fbpx

 
 
Scrie un comentariu

girofaruri noaptea

La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 03.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe DJ 150, pe raza localităţii Ceanu Mare, conducătorul auto continuându-şi deplasarea.

Astfel, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia pe ruta Ceanu Mare - Frata – Apahida, iar pe parcursul deplasării autoturismul a părăsit partea carosabilă, acesta fiind avariat.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida autovehiculul a fost oprit pe centura VOCNE - Vâlcele-Apahida.

S-a stabilit că la volanul autoturismului se afla un tânăr de 20 de ani, din comuna Ceanu Mare, care deţinea permis de conducere.

Rezultatele testărilor cu aparatele etilotest și DrugTest au reieșit negative.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie în intervalul orar 23.00-05.00.

Totodată, poliţiştii i-au aplicat acestuia 4 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile OUG 195/2002R, pentru neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului, fiindu-i reţinut permisul de conducere.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate