fbpx

 
 
Scrie un comentariu

monumentul eroilor revolutiei2

Victoria Revoluției Române și comemorarea celor care și-au dat viața pentru ca țara să se debaraseze de trecutul comunist, se vor constitui într-un eveniment și la Turda.

Marți, 22 decembrie 2020, de la ora 12.00, Asociația ”Turda Liberă” va organiza acest eveniment la Monumentul Eroilor Revoluției Române situat pe platoul din fața Primăriei Turda, cu respectarea normelor sanitare impuse de perioada de pandemie.

Președintele asociației ”Turda Liberă”, Lucian Creța, care are în componență mai mulți revoluționari turdeni, care au participat activ la evenimentele din decembrie 1989, ne-a declarat că evenimentul nu va avea anvergura din ali ani, însă va fi organizat într-un cadru mai restrâns, cu respectarea normelor sanitare impuse de pandemia COVID-19.

Lucian Creța a mai precizat că asociația pe care o conduce militează pentru recunoașterea drepturilor revoluționarilor turdeni, care au fost dați la o parte, din punct de vedere al legislației.

”Primul turdean care a obținut rolul determinant în Revoluția Română este Bia Marian. Vor urma și alții, sunt procese pe rol. Turda se va încadra pentru a primi acest statut, în cele din urmă”, a precizat Lucian Creța.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate