În contextul crizei sanitare a fost lansată campania "Moş Crăciun are sânge în instalaţie. Şi tu la fel!", prin care oamenii sunt îndemnaţi şi sprijiniţi să doneze în perioada 21 - 23 decembrie, în condiţii de siguranţă şi prin programarea în diferite intervale orare, astfel încât să fie evitată aglomeraţia şi să poată fi respectate normele de distanţare socială.
În 2020, nevoia de sânge în spitalele din întreaga țară a devenit critică, din cauza temerii oamenilor, chiar și a donatorilor constanți, care consideră că intrarea în centrele de donare reprezintă un risc de contaminare cu noul coronavirus.
Campania este susținută, printre alții, de către proiectul social Donorium și Asociația HEM, prin programul național „N-avem sânge", derulat pentru Institutul Național de Hematologie Transfuzională.
Pașii pentru a te implica în campanie: descărcarea aplicației Donorium de pe www.amsange.ro , introducerea codului #amsânge la instalarea aplicației, programarea la centrul de tranfuzie din orașul donatorului și distribuirea mesajului în social media.
În România, doar una din trei persoane primeşte transfuzia sanguină de care are nevoie, iar o singură donare poate salva până la trei vieţi.