fbpx

1380 x 300 TURDA NEWS

650x250 TURDA NEWS

PRO650x200 turda news mobil

PRO1380x300 turda news

 
 

890x300 01

Scrie un comentariu

delgaz grid 1

124577512 3607208802633070 2531265432895343150 o

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice de la Poliţia Judeţeană Alba au făcut miercuri 87 de percheziţii în Capitală și în 20 de judeţe, la sediile Delgaz Grid, companie a grupului E.ON România, societate de distribuţie de gaze, într-un dosar vizând posibile fapte de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.

Percheziţiile au avut loc si la Cluj la sediul distribuitorului german de gaz Delgaz Grid, în cadrul unei anchete în cadrul căreia există suspiciunea că acesta ar fi mărit prețurile cu 10% ca urmare a raportării de defecțiuni inexistente.

Polițiștii suspectează că firma ar fi falsificat datele astfel încât pierderile raportate au fost mai mari, iar acest lucru ar fi dus la stabilirea unor tarife eronate de distribuţie a gazelor naturale.

Delgaz Grid, companie a grupului E.ON România, este unul dintre cei doi mari distribuitori de gaze din țară.

Potrivit Agerpres, din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018-2019, la nivelul unuia dintre centrele de operațiuni ale societății, ar fi fost modificate fișe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale.

Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societății, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuție a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4%.

Prin transmiterea acestor date, societatea ar fi indus în eroare instituția care reglementează activitatea în domeniu, iar acest lucru ar fi condus la stabilirea unor tarife eronate de distribuție a gazelor naturale. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, fiind începută urmărirea penală in rem.

Poziția companiei Delgaz Grid:

La nivelul companiei se desfășoară un control privind o situație, aflată în atenția organelor de aplicare a legii, referitoare la fluxurile specifice distribuției de gaze naturale, au transmis oficialii Delgaz Grid.

„Investigația autorităților este sprijinită de compania noastră prin furnizarea rezultatelor unei anchete interne, desfășurată pe parcursul anului 2019. În toate situațiile de acest fel, compania noastră cooperează deplin și transparent cu autoritățile, cărora le pune la dispoziție cu celeritate toate documentele și informațiile necesare. Delgaz Grid îşi reafirmă angajamentul privind respectarea legilor şi a tuturor reglementărilor aplicabile în toate activitățile pe care le desfășoară”, a transmis compania.

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate