fbpx

1380 x 300 TURDA NEWS

650x250 TURDA NEWS

PRO650x200 turda news mobil

PRO1380x300 turda news

 
 

890x300 01

Scrie un comentariu

Randare 1

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat miercuri, 18 noiembrie 2020, contractul de proiectare a uneia dintre cele mai importante investiții medicale derulate vreodată în România: Centrul Integrat de Transplant de la Cluj. 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Putem afirma, fără teama de a exagera, că este un moment cu adevărat istoric. Începe azi, efectiv, investiția prin care vom poziționa Clujul medical acolo unde îi este locul, pe harta extrem de puținelor centre de transplant multiorgan din Europa. Centrul de la Cluj va fi unul al excelenței atât în ceea ce privește chirurgia și transplantul de organe cât și în ceea ce privește cercetarea avansată în domeniu”.

Semnarea contractului, în valoare de 15.600.000 lei fără TVA, a avut loc la finalul unor etape de negociere cu câștigătorul concursului internațional de soluții, asocierea dintre firmele de arhitectură „Pinearq S.L.P.” din Spania și biroul de proiectare „Dico și Țigănaș” S.R.L. 

Pe lângă o reducere a costurilor de proiectare și asigurarea unor servicii suplimentare, Consiliul Județean Cluj a obținut în urma negocierii contractului de proiectare și o scurtare a duratei de elaborare a documentațiilor, la 14 luni, restul de 46 de luni urmând a reprezenta perioada de acordare a asistenței tehnice. 

Proiectul Consiliului Județean Cluj are un caracter profund inovator, vizând realizarea primului centru de transplant din țară care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.

Valoarea totală a acestei investiții medicale a fost estimată la cca. 90 de milioane de euro, Consiliul Județean Cluj înaintând deja Ministerului Fondurilor Europene propunerea de includere a acestui mega-proiect în lista celor care vor fi finanțate cu fonduri nerambursabile prin intermediul Planului Național de Relansare și Reziliență. 

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate