fbpx

1380 x 300 TURDA NEWS

650x250 TURDA NEWS

PRO650x200 turda news mobil

PRO1380x300 turda news

 
 

890x300 01

Scrie un comentariu

121590467 768908180616896 1198522473736068990 n

Datorită suprasolicitări serviciilor de ambulanță pentru transportul de cazuri de Covid-19, prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a solicitat ajutorul ambulanțelor private din Cluj. 

”La numărul acesta de pozitivi, pe care îl avem zilnic, evident că fac față cu greu cei de la Serviciul de Ambulanță Județean Cluj, mai ales că trebuie să preia și urgențele normale. Încercăm sa ii degrevăm cat se poate aceste serviciu.

La Serviciul de Ambulanta au mai fost reangajați cei 33 de angajați concediați la finalul celor 6 luni de contract, dar volumul de muncă este uriaș.” declară acesta.

Serviciile de ambulanță private, 9 la număr, au răspuns pozitiv la apel și vor transporta atât probe cât și persoane.

”La Cluj avem 9 furnizori de servicii private de ambulanță, cu care am discutat azi. Urmează să ne sprijine pe partea de transport pacienți din spitale Covid și pe recoltări, având deja contracte cu CAS și fiind autorizați DSP”, a explicat prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate