fbpx

1380 x 300 TURDA NEWS

650x250 TURDA NEWS

PRO650x200 turda news mobil

PRO1380x300 turda news

 
 

890x300 01

Scrie un comentariu

rate posta

Peste 600 de oficii poștale își aşteaptă clienţii inclusiv sâmbătă, 14 noiembrie și duminică, 15 noiembrie,pentru ridicarea coletelor comandate. Totodată, livrarea va fi posibilă, la cerere, și direct la ușa destinatarului, în toate localitățile din țară.

Lista oficiilor cu program prelungit, în această perioadă, se regăseste pe site-ul companiei, accesând link-ul: https://www.posta-romana.ro/gaseste-oficiu-postal.html. Totodată, coletele vor ajunge și direct la ușa clienților, în fiecare localitate din România prin rețeaua de transport dedicată. Expediţiile sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot parcursul lor, de la prezentare, până la livrare.

Pentru a face față vârfului de activitate din această perioadă, Poşta Română s-a pregătit, atât din punct de vedere logistic, cât și al personalului implicat, să poată susţină, zilnic, livrarea a peste 100.000 de colete, începând cu data de 13 noiembrie.

De asemenea, compania a extins serviciul de SMS și anunță destinatarul printr-un mesaj în momentul în care expediția ajunge în oficiul ales de client sau când livrarea la ușa acestuia se apropie. SMS-ul conține numărul AWB al trimiterii, numărul şi programul oficiului poştal, precum şi suma de plată ramburs, dacă nu a fost deja achitată online, cu cardul.

Coletele conţinând comenzile efectuate în perioada Black Friday şi livrate în oficii vor fi păstrate până la 10 zile calendaristice, de la data sosirii în unitate, în funcție de opțiunea expeditorului. De asemenea, clientul are posibilitatea deschiderii coletului pentru verificarea conţinutului. Totodată, destinatarul are posibilitatea de a returna coletul, timp de 30 de zile, prin intermediul celor peste 600 de subunități dedicate.

„Este un moment bun să demonstrăm clienţilor noştri că Poşta Română oferă servicii de calitate şi eficiente. Le recomandăm tuturor cumpărătorilor de Black Friday să apeleze cu încredere la serviciile Poştei Române. Suntem un partener serios şi consecvent, atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice“, Horia Grigorescu, Director General

 

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate