fbpx

1380 x 300 TURDA NEWS

650x250 TURDA NEWS

PRO650x200 turda news mobil

PRO1380x300 turda news

 
 

890x300 01

Scrie un comentariu

cimitir ziua mortilor

124577512 3607208802633070 2531265432895343150 o

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat azi o hotărâre care vizează sărbătoarea religioasă cunoscută sub denumirea de Sărbătoarea tuturor sfinților - Luminația, ținând conrt de factorii de risc existenți în contextul pandemiei COVID-19.

Regulile sunt cuprinse în Hotărârea nr. 57 din 20 octombrie 2020, pentru aprobarea Măsurilor specifice privind asigurarea ordinii și siguranței publice pe timpul slujbelor religioase cu ocazia „Sărbătorii Tuturor Sfinților cunoscută și ca "Luminația” din data de 1 Noiembrie 2020, pe raza județului Cluj.

Conform procedurilor emise, participarea în lăcașurile de cult se poate face numai cu respectarea unei distanțe de 2 metri între enoriași. La intrarea în lăcașurile de cult sau chiar în cimitir, trebuie făcut un triaj observațional, iar celor care prezintă simptome specifice COVID-19, li se interzice accesul. Masca este obligatorie în interior, dar și în exterior dacă incidența în localitate depășește 3 cazuri la 1000 de locuitori. Obiectele de cult cu care credincioșii intră în contact se dezinfectează după fiecare utilizare, iar suprafețele frecvent atinse se dezinfectează o dată la 4 ore. În localități sunt interzise grupurile mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, regulă impusă și în cazul prezenței la cavou. În cazul în care cimitirele sunt afglomerate, administratorul cimitirului are voie să limiteze accesul.

Iată mai jos prevederile Anexei 1 a acestei hotărâri, integral:

MĂSURI SPECIFICE privind asigurarea ordinii și siguranței publice pe timpul slujbelor religioase ocazionate de Sărbătoarea Tuturor Sfinților cunoscută și ca ”Luminația” din data de 1 Noiembrie 2020 pe raza județului Cluj

Principalul obiectiv al acestor măsuri constă în realizarea un set de reguli, care trebuie pus în aplicare de către administratorii cimitirelor, operatorii economici, lăcașurile de cult, reguli care trebuie respectate de către cetățeni atât premergător zilei menționate, pe timpul și ulterior acesteia, în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în perioada menționată și menținerea capacității de răspuns adecvate în domeniul situațiilor de urgență.

MĂSURI PRIVIND SIGURANȚA CETĂȚENILOR

Respectarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase:

Reguli privind accesul și desfășurarea activităților:

  • Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.
  • La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios.
  • În interiorul lăcașului de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.
  • Accesul credincioșilor care, după efectuarea triajului observațional, prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) nu este permis.
  • Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de igienă și distanțare fizică în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase.
  • La activitățile religioase din interiorul lăcașului de cult și din locațiile unde se organizează slujbe, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare și ieșire, semnalizate explicit.
  • Slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber (în curtea lăcașului de cult), se desfășoară cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.

Măsuri sanitare specifice

  • În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult cu care credincioșii intră în contact, acestea se dezinfectează după fiecare utilizare.
  • Se dezinfectează periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune).

Reguli privind deplasarea, accesul și defluirea de la cimitir, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase:

  • În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
  • Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
  • Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • Obligativitatea administratorului cimitirului de a efectua triajului observațional în ceea ce privește accesul în cimitir, iar persoanele care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) să nu fie permis.  Se interzice prezența la cavou a unui grup mai mare de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
  • Păstrarea distantei de minimum 2 m între persoane, la magazinele bisericești, operatorii economici care au ca obiect de activitate vânzarea de articole religioase sau flori.
  • La activitățile din interiorul cimitirelor și din locațiile unde se organizează slujbe, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare și ieșire, semnalizate explicit.
  • La intrarea în cimitire, se vor plasa de către administratorul cimitirului, la loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de acces, igienă și distanțare fizică care trebuie respectate în interiorul acestuia pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19.
  • Asigurarea de către administratorul cimitirului de locuri special amenajate pentru aruncarea măștilor și mănușilor de protecție la ieșirea din cimitir.
  • Limitarea numărului de persoane de către administratorul cimitirului privind accesul în cimitir în situația în care capacitatea acestuia nu mai asigură posibilitatea respectării măsurilor de protecție impuse.

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate