fbpx

 
 
Scrie un comentariu

ploi abundente

Clujul se va afla mâine sub atenționare tip COD Galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică.

Avertizarea este valabilă în intervalul 13 octombrie, ora 09:00 - 13 octombrie, ora 21:00 

În intervalul menționat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100...130 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55...65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…80 km/h.


În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Marți, vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte. În cursul nopții de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, vor mai fi intensificări ale vântului în nord-vest și la munte, precum și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, îndeosebi pe crestele Munților Apuseni și ale Carpaților Orientali” precizează ANM. 

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate