fbpx

 
 
Scrie un comentariu

spital copii

În Monitorul Oficial al României a fost publicat luni, 5 octombrie 2020, Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1686/2020 privind modificarea punctului II din anexa la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate. Astfel, modificarea intervenită în cuprinsul punctului II „Plan regional privind serviciile de sănătate Regiunea Nord-Vest” din anexa acestui ordin certifică faptul că la Cluj va fi construit un nou Spitalul Pediatric Monobloc.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Actul normativ reconfirmă importanța acestui spital în sistemul de sănătate al regiunii și faptul că acesta va fi construit la Cluj, în perioada imediat următoare. În ceea ce ne privește, suntem implicați total, am demarat deja numeroase studii tehnice și operațiuni premergătoare construcției propriu-zise și derulăm toate procedurile necesare în cel mai accelerat mod posibil.”

Reamintim în acest context faptul că, recent, Ministrul Fondurilor Europene, dl. Marcel Boloș, a precizat, urmare a discuțiilor purtate cu președintele Alin Tișe, că cel mai modern spital pediatric din țară va fi construit la Cluj, din fonduri europene.

Pentru a facilita implementarea cât mai rapidă a proiectului, președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, și rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, domnul Cornel Cătoi, au semnat în urmă cu doar câteva zile protocolul de predare-primire a terenului pe care se va construi noul Spital Pediatric din Cluj. Acesta va reuni toate secțiile actualului Spital de Copii, cele care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele.

Biroul de presă

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate