fbpx

 
 
Scrie un comentariu

politie actiune

În perioada 30 septembrie - 9 octombrie a.c, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Cluj, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj vor acționa în vederea creșterii gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic/auxiliar și prevenirii delincvenței juvenile, atât în incinta, cât și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar de pe raza întregului județ.

Acțiunile se vor desfășura împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și a Grupării de Jandarmi Mobilă ”Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, polițiști locali, precum și cu alte instituții de control. Activitățile desfășurate vor viza prevenirea și combaterea absenteismului școlar și verificarea localurilor publice frecventate de elevi.

Personalul localurilor va fi instruit cu privire la reglementările legale care trebuie respectate, în special cele referitoare la clienți minori.

Totodată, vor fi efectuate controale privind gradul de respectare a regulilor sanitare în contextul prevenirii răspândirii virusului COVID-19.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate