marian morar
m install
nello construct

Tacacs Gyorgy, bărbatul care și-a ucis copilul de doar 8 ani va fi externat din spital

zamblau eugen
floris

Takacs Gyorgy, tatăl copilului găsit înjunghiat, a fost prins de polițiști în localitatea Filea. Acesta a fost dat dat în urmărire, fiind bănuit de uciderea copilului său de 8 ani, cu care a fost dat dispărut timp de trei zile. Copilul a fost găsit mort, înjunghiat în piept, în mașina bărbatului, care era parcată pe marginea drumului, între Lita și Petreștii de Jos.

Takacs Gyorgy a fost internat după ce la momentul capturării prezenta răni pe brațe și piept, pe care și le-a provocat în încercarea de a se sinucide.

Acum, bărbatul va fi transferat în sistemul penitenciar.

„Din punctul de vedere al traumei, evolutia e favorabilă. Transferul spre sistemul penitenciar va fi decis de catre organele abilitate, in functie de posibilitatile de ingrijire necesare, conform indicatiilor medicale. Din păcate, nu se știe exact când, pentru că externarea lui nu depinde de noi”, a transmis conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Procurorii au stabilit că în seara de 25 iulie, bărbatul l-a lipsit de libertate pe fiul său, în vârstă de 8 ani, după care, în noaptea de 25 spre 26 iulie 2020, l-a omorât.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: