fbpx

BANNER vezeteu

Scrie un comentariu

edu elite 10iulie

ambulante turda

De astăzi ambulanțierii din toată țara încep protestele. Acestora li se alătură și colegii lor de la Turda și Câmpia Turzii.

La Turda și Câmpia Turzii, angajații SAJ vor protesta în curtea serviciilor de ambulanță, iar pe toată durata zilei, vor avea inscripționat mesajul „Protest național”.

Mai exact, astăzi pe 10 iunie, începând cu ora 10.00 până ora 12.00, se va desfășura un protest național organizat de Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România, susținută de organizațiile sindicale  județene membre din toate Serviciile Publice de Ambulanță.

Anunțăm organizarea unui PROTEST la nivel național al serviciilor de ambulanță coordonat și asumat de FNSAR, respectând măsurile de distanțare și protecție în această perioadă de Stare de alertă.

Toate ambulanțele în data respectivă, vor purta afișul pe format A4 cu inscripția vizibilă „PROTEST NAȚIONAL” în față dreapta jos, pe parbriz și în spate pe geamul din ușă partea stângă. Protestatari vor avea afișe tot format A4 cu inscripția „EU PROTESTEZ” transmit sindicaliștii.

MOTIVELE PROTESTULUI

  1. Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Național Sindical amendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprins propunerile noastre, și NU au fost asumate și introduse în lege, deși era ultima speranță  a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaților pentru personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță care a desfășurat activitatea în teren în perioada stării de urgență și nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbițat de actualul Guvern și Președintele României.
  2. Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate salarizarea asistenților medicali, și nu numai, când sporul pentru condiții deosebit de periculoase a fost diminuat și egalizat cu sporul personalului din unitățile spitalicești, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă și protecție socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă inițiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate și familie din Senatul României.
  3. Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute, deși am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect președintelui și individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.
  4. Propunerile de completare și modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare și consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanță, sunt în așteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute.
  5. Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferență față de personalul din aceste unități care desfășoară activitatea în condiții de teren și în regim de urgență contra cronometru pentru a salva vieți.

Sloganuri: NE-AM SĂTURAT DE INDIFERENȚĂ!!! STUPIUC ȘI IRIMESCU, DOUĂ NUME DE EROI S-AU JERTFIT ȘI PENTRU VOI!! NE-AȚI FOLOSIT ȘI NE-AȚI MINȚIT. REPARAȚI CE AȚI GREȘIT!! STATUT!! STATUT!! STATUT!!

Scopul acestui PROTEST NAȚIONAL este:

  • de a sensibiliza politicieni din România că existăm tot timpul, nu doar din 4 in 4 ani, și cerem atenția care ni se cuvine ca salvatori de vieți, pentru activitatea pe care o facem cu profesionalism și dedicare, sperând că prin această  formă de acțiuni post luptei aprige cu virusul COVID-19, vom fi priviți cu atenție și sensibilitate în rezolvarea favorabilă a doleanțelor noastre.
  • de a informa cetățenii României că nu putem fi tratati cu indiferență de către cei care conduc și administrează țara, avem nevoie de susținerea și implicarea acestora pentru a putea asigura asistența medicală de urgență profesionistă la un standard ridicat și la nivelul așteptărilor în salvarea de vieți.

Dedicăm acest PROTEST NAȚIONAL în MEMORIA eroilor noștri, care au căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19, ambulanțier STUPIUC CRISTIAN, în vârstă de 52 de ani, și ambulanțier IRIMESCU IOAN, în vârstă de 61 de ani, angajați ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, și a celor 160 de colegi infectați cu COVID-19 în timpul misiunii”, a informat Sindicatul ”Ambulanța”.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator