fbpx

BANNER vezeteu

Scrie un comentariu

edu elite 10iulie

radare cascada

Aproximativ 1.700 de poliţişti rutieri vor fi la datorie, în minivacanța de Rusalii, pe autostrăzi şi pe principalele drumuri naţionale. Aceştia vor acţiona, în medie, cu peste 330 de aparate radar şi vor beneficia de sprijin aerian din partea aeronavelor Inspectoratului General de Aviaţie.

De asemenea, 21.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră, alături de efective ale altor structuri operative ale MAI, şi peste 2.200 poliţişti locali vor fi mobilizaţi, zilnic, în intervalul 5 - 8 iunie, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în minivacanţa de Rusalii.

"Pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, aplanarea stărilor conflictuale şi asigurarea intervenţiei operative la solicitările cetăţenilor, vor acţiona, zilnic, peste 11.000 de poliţişti, cu aproximativ 4.700 de mijloace de intervenţie. În zonele aglomerate, unde există riscul producerii de fapte antisociale, vor fi luate măsuri specifice suplimentare, în funcţie de situaţia operativă", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis vineri AGERPRES.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu Florea
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Eugen Pop
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate