În urmă cu o jumătate de oră la Turda a căzut prima ploaie cu grindină consistentă din acest an.
Meteorologii au emis încă din această dimineață o informare de vreme rea valabilă în toată țara.
Agricultorii se tem însă că dincolo de seceta care le-a afectat culturile până acum, grindina va agrava și mai tare situația, iar „sezonul” fenomenelor meteo extreme este abia la început.
O bună parte din recoltă este deja compromisă spun aceștia, ca urmare a cantităților slabe de precipitații din iarna trecută dar și din această primăvară, a face agricultură acum înseamnă a „juca la loterie” susțin agricultorii.
Reamintim că ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică care va afecta toată țara.
Informarea intră în vigoare de astăzi de la ora 12 și este valabilă până pe 27 mai, ora 23.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.
Vremea se va menține instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor, mai transmite ANM.
Grindină la Turda:
Grindină la Câmpia Turzii:
Grindina a căzut și la Viișoara: