fbpx

Icon Scrie un comentariu

coronavirus

După câteva zile în care „s-a așternut liniștea” au apărut două noi cazuri de coronavirus la Câmpia Turzii.

Potrivit informațiilor obținute de refleqtmedia.ro, este vorba despre un bărbat și o femeie din localitate, primul s-ar fi infectat la locul de muncă intrând în contact cu un coleg, iar femeia a fost contaminată într-un spital clujean unde a fost internată pentru tratament de specialitate.

Primarul Dorin Lojigan a declarat în urmă cu două săptămână că se așteaptă la o „explozie” a cazurilor de COVID 19, în localitate dar și la nivel național.

Mă aștept ca, în perioada următoare, să apară o EXPLOZIE  cazurilor de infecții cu Covid-19 în Câmpia Turzii și, totodată, la nivel național. De ce spun asta? Pentru că, odată cu decizia Curții Constituționale de anulare a amenzilor date pe perioada stării de urgență, oamenii au început să NU MAI RESPECTE distanțarea socială, SĂ NU MAI RESPECTE PREVEDERILE ORDONANȚELOR MILITARE și, efectiv, să nu mai asculte ce le spun autoritățile.”, a declarat Dorin Lojigan presei locale. 

UPDATE:

Bărbatul din Câmpia Turzii, infectat cu COVID-19, ne-a contactat pentru a face câteva precizări. ”Nu au fost două persoane infectate, doar una. Soția mea, care este asistentă la Pediatrie, nu este infectată. Eu sunt bine. Nu e chiar așa neagră situația”, ne-a declarat bărbatul.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator