fbpx

Icon Scrie un comentariu

praf saharian

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează, într-un comunicat de presă că o masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va începe să circule, din seara de luni, 11 mai, dinspre nordul Africii către Europa, inclusiv în România, unde acest fenomen va putea fi observat în zonele şi intervalele în care va ploua.

„Începând din seara zilei de luni (11 mai), circulaţia aerului deasupra Europei va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, către sudul, centrul şi sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. În aceste zone temporar va ploua, fiind favorizată depunerea prafului, astfel încât concentraţia particulelor de praf care va ajunge deasupra României va fi redusă”, menţionează specialiştii.

Potrivit sursei citate, în România, depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi în intervalele în care va ploua, cu o probabilitate mai mare în noaptea de luni spre marţi (11/12 mai) în vest, nord-vest şi în centru. De asemenea, în prima parte a zilei de marţi (12 mai), fenomenul va fi prezent în zonele de deal şi de munte, precum şi în centrul şi nord-estul teritoriului.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator