fbpx

Icon Scrie un comentariu

nelu tataru 840x600

Ministrul Sănătății a anunțat o testare la nivel național pentru COVID-19, pentru a verifica nivelul de imunizare a populației, dar și de răspândire a coronavirusului.

„Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul Național pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populației cât și cea a evoluției ulterioare. Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când s-ar termina pandemia, sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată nu coborâm. Astăzi avem 331 de cazuri, dar în contextul în care ieri a fost sâmbătă și testările sunt mai puține. Facem evaluarea în funcție de numărul de cazuri din acel moment. Bugetul depinde de cum o solicităm. Dacă o solicităm doar din teste serologice sau o dublăm și cu cele moleculare. În funcție și de cazuri, pe zone de focar mare, pe zone de focar mic. O să testăm voluntarii, dar voluntarii pe care îi căutam în anumite focare”, a explicat ministrul, la Europa FM

Conform raportărilor oficiale, până azi au fost confirmate 15.362 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.051 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 961 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale, au decedat.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator