fbpx

Pro România Cozmin Sașa
Scrie un comentariu

edu elite 10iulie

salarii politisti locali 1

Ministrul Marcel Vela, a vorbit sâmbătă seară la Digi24 despre reforma poliției, pornind de la unele abuzuri făcute de agenți de la Poliția locală și națională în perioada stării de urgență.

Marcel Vela a adăugat că cele două instituții vor fi redenumite în urma unor analize.

În mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare, competențele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicție. În altă ordine de idei, Poliția locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliția națională. Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local.”, a spus ministrul, la Digi24.

De asemenea, Sindicatul "Mihai Viteazul" de la Școala de Poliție Cluj îi cere ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să se țină de cuvânt și să reformeze Poliția Locală, pentru că nu este normal ca un polițist MAI să aibă jumătate din leafa unuia de la poliția locală.

Gheorghe Bărbulescu, președintele Sindicatului "Mihai Viteazul" de la Școala de Poliție Cluj, i-a numit pe polițiștii locali paznici ”de cimitire și panseluțe”.

Nu doar noi, polițiștii români, ci și întreaga societate românească "urlăm din toți rărunchii", de ani de zile, că nu este normal ceea ce se întâmplă! Nu poți să-i spui, așa, peste noapte, unui paznic de cimitire și panseluțe, care n-are nicio treabă cu munca de poliție că a devenit... POLITIST!

Și nu orice polițist, ci unu' pur-sânge, #BRAV, care face cât 2 polițiști români din M.A.I...cel puțin din punct de vedere al salariului încasat!

Bine c-ați realizat și dumneavoastră, domnule #ministruVELA!

E un mare pas înainte și gândim că nu este încă totul pierdut...

P.S. Sperăm să nu fie doar o simplă vorbă aruncată în vânt, un simplu joc de imagine. Nu de alta, dar până acum, la capitolul acesta, ați plusat din plin și ne-ați arătat tuturor că sunteți expert!

Până să stăm la masă, să "facem și desfacem locală", poate vă amintiți, domnule #VELA că ați făcut o promisiune polițiștilor români și vă faceți timp să o și onorați, respectiv să puneți în aplicare #DeciziaICCJ51din2019! Știți, vorba unui "clasic în viață", au trecut....#DECÂT6LUNI!

Să vă mai amintim că trăim în #ROMÂNIA, stat european, de #DREPT (nu bananier!), în care nimeni nu este mai presus de #LEGE?

N-are rost, noi știm că dumneavoastră cunoașteți lucrul acesta...atât de simplu…”, a declarat Marius - Gheorghe Bărbulescu, președintele Sindicatului "Mihai Viteazul" de la Școala de Poliție Cluj, citat de stiridecluj.ro 

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu Florea
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Eugen Pop
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate