m install
petlinii
nello construct

După starea de urgență, urmează starea de alertă în România. Ce presupune?

zamblau eugen
floris

Guvernul se pregăteşte să instituie starea de alertă, din 15 mai, după terminarea stării de urgență.

Starea de alertă este necesară pentru ca autorităţile să poată menţine restricţiile pentru distanţarea fizică şi socială. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat deja că după 15 mai vei putea ieşi din casă, însă vei avea obligaţia să porţi mască de protecţie.

CE ESTE STAREA DE ALERTĂ?

Starea de alertă se declară în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgentă.

Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia, scrie Mediafax
 
În localităţi, starea de urgenţă este declaratp de primar, cu aprobarea prefectului. La nivelul întregului judeţ, instituirea stării de alertă trebuie aprobată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: