fbpx
Scrie un comentariu

polaris

Consiliul Județean Cluj și Spitalul Polaris Medical anunţă încheierea contractului de colaborare în vederea combaterii COVID-19.

Luni, 27 aprilie a.c., a fost semnat documentul prin care Spitalul Polaris Medical devine o extensie a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Astfel, creşte adresabilitatea către serviciile medicale destinate pacienţilor cu COVID-19 prin suplimentarea cu 180 de locuri.

Valoarea chiriei lunare ce va fi plătită de Consiliul Judeţean Cluj, potrivit evaluării unui expert al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), este de 80.000 lei + TVA, lunar, echivalentul a aproximativ 2 euro/metru pătrat. Suma reprezintă închirierea spitalului şi cedarea spaţiilor și dotărilor de care spitalul dispune, urmând ca utilizarea echipamentelor să se facă în mod gratuit, fără niciun cost suplimentar, acestea nefăcând obiectul evaluării realizate de expertul ANEVAR.

Personalul medical, organizarea și susținerea activității vor fi asigurate și gestionate de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Pentru a sprijini efortul depus pentru gestionarea optimă a situaţiei, conducerea spitalului pune la dispoziţie, fără niciun cost suplimentar, computerul tomograf C.T., aparatura de radiologie medicală RX, (stație de oxigen și aer comprimat medical, ecografie abdominală și echipamente pentru monitorizarea pacienților).

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, susține faptul că „oficializarea acestei colaborări reprezintă o garanție în plus că sistemul medical clujean este și va fi pregătit pentru a face față luptei cu noul coronavirus. Consiliul Județean Cluj nu are nicio rezervă din a lua toate măsurile necesare protecției sănătății clujenilor și nu numai.”

La semnarea contractului, directorul general al spitalului Polaris Medical, Tudor Socea, a subliniat, din nou, faptul că „este o chestiune de responsabilitate faptul că putem contribui major la consolidarea încrederii populației în actul medical și în faptul că unitatea noastră medicală va fi recunoscută ca fiind una la standarde înalte, ca parte a efortului nostru de a susține comunitatea.”

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator