fbpx

Icon Scrie un comentariu

incendiu maracinis

TurdaNews relata în cursul zilei de ieri despre incendiile de vegetație izbucnite pe Valea Arieșului, focul mistuind hectare întregi și de litieră de pădure.

Incendiul a ajuns la Lupșa, Poșaga și chiar în rezervația naturală Scărița Belioara, fiind amplificat de vântul puternic.

Focul a distrus peste 100 de hectare de vegetație și pădure. Incendiul din zona Lupșa a fost lichidat, în această zonă, suprafața afectată a fost de aproximativ 90 de hectare.

Peste 10 hectare sunt afectate în comuna Poşaga, în zona rezervaţiei naturale Scăriţa Belioara. Rezervația naturală se află în zona comunelor Ocoliș și Poșaga, iar incendiul se manifestă pe un perete stâncos de aproximativ 1 hectar. 

Pompierii luptă cu flăcările și la această oră, focarul însă se extinde cu repeziciune fiind amplificat de vântul care suflă cu putere.

Reamintim că zona se află sub avertizare de vânt puternic până în această seară în jurul orei 23.

Potrivit meteorologilor, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55…65 km/h și temporar 70…85 km/h, trecător cu aspect de vijelie, pe parcursul zilei de sâmbătă (25 aprilie) în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona costieră a Dobrogei, iar spre seară și la începutul nopții de sâmbătă spre duminică (25/26 aprilie) și în jumătatea nordică a Moldovei.

În intervalul menționat, în zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h.

 

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator