Vor fi testaţi bolnavii de pneumonie şi infecţii respiratorii acute din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele, chiar dacă nu au o altă etilogie care să explice pe deplin tabloul clinic, precum şi pacienţii înainte de procedura de transplant şi donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare.
Vor continua să fie testate persoane care prezintă simptome şi care au călătorit în străinătate, persoanele care au intrat în contact cu cazurile confirmate, personalul medical care are simptome, persoanele instituţionalizate simptomatice.
„În acest moment Romania se află în stadiu pre-epidemic, înregistrându-se cazuri de import și cazuri de transmitere locală restrânsă (generatia 2, 3 si 4), neexistând încă dovezi de transmitere intracomunitară susținută. În aceste condiții strategia trebuie să fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitării transmiterii, şi pe obţinerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectată”, se explică în documentul publicat pe site-ul INSP.
Astfel, prioritizarea testării în ordinea descrescătoare a importanţei este:
- Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internaţională;
- Contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;
- Personal medico-sanitar simptomatic;
- Cazuri de pneumonie fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
- Cazuri de SARI fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
- Persoane instituţionalizate simptomatice;
- Pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare.
Testarea se va face doar la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât şi în cel privat.