fbpx

Maxi Prest oferta termopane 2020

Icon Scrie un comentariu

YzM3MzYxYmMyOTU4ZGVhYTVjZGQxYWU0YQ.thumb

La nivelul județului Cluj, azi dimineață erau peste 1000 de persoane care erau izolate la domiciliu (persoane care au venit din zone infectate). Mai precis, 1053 de cazuri. Pe lângă aceștia, se mai adaugă 106 cazuri de carantină, a informat prefectul Mircea Abrudean.

La nivel național, tocmai s-a depășit bariera de 100 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (este vorba de 102 cazuri, până în prezent).

Asta înseamnă că se va trece la scenariul 3 în ceea ce privește lupta cu noul coronavirus.

”Precizări referitoare la Scenariul 3, în urma solicitărilor formulate de mass-media:
Intrarea în scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.
Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).
Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.
Totodată, menționăm faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.
Măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:
• Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane.
• Limitarea activităților colective.
• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.
La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19)”, a transmis prefectul Mircea Abrudean.

Totodată, la nivel național, au fost deschise 33 de dosare penale în care sunt cercetate 42 de persoane pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii răspândirii bolilor. Sunt și multe cazuri de persoane care au fost amendate drastic pentru că nu au respectat regimul de autoizolare la domiciliu. Un astfel de caz a fost și la Câmpia Turzii. Ulterior s-au mai adăugat 3 în Cluj.

Situația pe județe/municipiul București a cetățenilor infectați cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: București (31), Timiș (11), Hunedoara (11), Constanța (7), Iași (5), Caraș-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Brașov (2), Mehedinți (2), Mureș (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamț (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galați (1), Maramureș (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) și Ilfov (1).

Marea majoritate dintre pacienții infectați au venit din Italia, Israel sau alte state unde există probleme cu noul coronavirus, dar o bună parte din cei infectați au ca sursă comună alți pacienți care fie nu au respectat carantina, fie nu au declarat că veneau din zone cu probleme.

La Cluj se pregătesc încă 3 aparate de testare pentru coronavirus, după ce autoritățile și-au dat seama că nu mai fac față testărilor multiple (se pot face doar 70, simultan). ”Cel mai probabil incepand de luni vor fi operationale celelalte aparate de testare, pe rand. Sunt necesare cateva optimizari si sa ajunga kiturile suplimentare”, a anunțat precfectul de Cluj.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator