fbpx
Scrie un comentariu

incendiu locomotiva

Pompierii clujeni au intervenit, joi dimineața, la stingerea unui incendiu care a cuprins una dintre locomotivele unui tren mărfar cu 28 de vagoane, încărcate cu azotat de amoniu.


Două autospeciale pentru stins incendii au fost alertate, în jurul orei 3:40 pe parcursul nopții care a trecut, pentru a stinge flăcările care au cuprins sala mașinilor a unei locomotive, care tracta un tren marfar între localitățile Aghireșu și Stana(SJ).
Mecanicul locomotivei a luat măsuri imediat ce a observat debutul incendiului, a oprit garnitura de tren și a desprins locomotiva afectată de restul garniturii de tren, izolând locomotiva pentru a permite intervenția imediată a echipajelor de pompieri. Garnitura de tren era constituită din două locomotive și 28 de vagoane, încărcate cu azotat de amoniu și se deplasa de la Târgu Mureș spre episcopia Bihor”, transmite ISU Cluj.


Flăcările au fost stinse în scurt timp, fiind evitată propagarea mai departe de limitele în care au fost găsite.


Au fost afectate cablajele electrice și câteva manșoane de cauciuc din construcția locomotivei, fiind afectată cca 5% din aceasta.


Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar  din cercetările preliminare, se pare, că incendiul a pornit de la un cablu electric defect.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator