fbpx

Maxi Prest oferta termopane 2020

Icon Scrie un comentariu

acc mortal BMW

Duminica seara, un grav accident de circulație a avut loc pe strada Horea din Cluj-Napoca. 

În jurul orei 19:00, trei echipaje SMURD, o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță au intervenit în cazul unui accident petrecut pe Strada Horea. Accidentul a fost cauzat de un șofer care a fugit de la locul faptei, în timp ce șoferul autoturismului avariat a decedat, susțin martorii oculari.

Potrivit poliţiştilor, este vorba despre o coliziune între două autoturisme, iar în urma impactului conducătorul auto care ar fi provocat accidentul, un tânăr de 21 ani din Republica Moldova, a fugit.

A fost prins în scurt timp de poliţişti pe strada Racoviţă. A fost testat cu aparatul etilotest care a indicat 0,35 mg/l alcool pur un aerul expirat”, transmite IPJ Cluj.

ISU Cluj anunță că din mașină care circula regulamentar a murit pasagerul dreapta. "Din păcate, deși au fost efectuate manevre de resuscitare tânărului de 22 de ani, care a fost descarcerat în stare de inconștiență, corpul acestuia nu a răspuns, fiind declarat decesul de către medicii SMURD și SAJ. Manevrele au fost începute imediat de către un medic care se afla în trecere și au fost continuate mai bine de o oră de către medicii SMURD și SAJ, însă fără a putea readuce semnalele vitale pentru tânărul de 22 de ani".

În urma accidentului, pe lângă decesul tânărului de 22 de ani, a mai rezultat rănirea şoferului în vârstă de 47 de ani şi a unei femei de 51 de ani, pasageri în autoturismul "nevinovat". Toţi trei sunt din Bistriţa-Năsăud.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator