fbpx
Icon Scrie un comentariu

destinatia cluj

Consiliul Județean Cluj a participat, în perioada 22-26 ianuarie 2020, la cea de-a 40-a ediție a Târgului de Turism Internațional FITUR de la Madrid, unul dintre cele mai importante evenimente de la nivel mondial, de tip mixt, business to business. De un real succes, evenimentul a înregistrat un record absolut, de peste 255.000 de vizitatori, participarea internațională fiind de cca. 56%.

Delegația clujeană formată din angajați ai Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) din cadrul Consiliului Județean a promovat în cadrul târgului patrimoniul și oferta de servicii turistice ale județului Cluj, alături de alți 918 expozanți și profesioniști din domeniu proveniți din 165 de ţări şi regiuni.

Oferta turistică a județului a fost promovată prin intermediul unei game variate de materiale cu rol în evidențierea turismului cultural, balnear, ecumenic, de agrement și de weekend. Vizitatorii standului au fost interesați cu precădere de atracțiile naturale din județ, în special Salina Turda, de tradițiile și obiceiurile gastronomice specifice zonei Clujului, zonele montane și parcurile pentru drumeții precum și de numeroase alte aspecte legate de Transilvania și patrimoniul istoric, cultural și turistic al acesteia. 

În cele cinci zile ale evenimentului, numeroșilor vizitatori prezenți la stand le-au fost oferite materiale de promovare a celor mai reprezentative obiective și atracții turistice ale județului. Totodată, au fost puse la dispoziția vizitatorilor materiale referitoare la opțiunile de cazare disponibile precum și cu privire la atracțiile turistice, atât din municipiul Cluj-Napoca, cât și din județ, grupate pe categorii tematice: Muzee, Atracții naturale, Drumul Sării, Biserici și Mănăstiri, Palate și Castele, Circuite de o zi cu plecare din municipiul Cluj-Napoca.

Biroul de presă  

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator