fbpx

Icon Scrie un comentariu

accident dej

Un accident rutier, soldat cu rănirea a trei persoane, a avut loc sâmbătă dimineața, între localitățile Coplean și Câțcău. Viteza ar fi din nou cauza accidentului rutier.


Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism care circula dinspre Dej spre Baia Mare, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.


În urma impactului, trei persoane din autoturismul care circula regulamentar au fost rănite. Circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate în zonă până când polițiștii au efectuat cercetări la fața locului.


„Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit două autoturisme avariate și trei persoane rămase blocate într-unul dintre acestea.
Au fost desfășurate operațiuni pentru descarcerarea bărbatului de pe locul șoferului și au fost folosite echipamentele speciale pentru a scoate, fără a agrava posibilele afecțiuni suferite, două femei rămase blocate în același autoturism.


Cele trei persoane au fost preluate de către echipajele medicale și au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Toate erau conștiente și cooperante pe timpul intervenției pompierilor” informează ISU Cluj.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator