fbpx

Scrie un comentariu

iarna grea

Directorul general al ANM, Elena Mateescu, a afirmat, marți, că iarna aceasta ar putea fi cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani.


Prima lună de iarnă pare să nu aducă fenomene severe, dar putem discuta despre scenariul ca iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani, a declarat, marţi, Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).


"Primele semnale în ceea ce priveşte prognoza pentru următoarele patru săptămâni indică, din punct de vedere al regimului de temperaturi, valori ridicate. Prima lună de iarnă pare să nu aducă fenomene severe, dar vom actualiza aceste informaţii. Nu trebuie să excludem că iarna în România aduce perioade în care să putem vorbi de fenomene de viscol, cantităţi abundente de precipitaţii şi perioade de ger. Cu siguranţă, în fiecare perioadă a acestui an, discutăm despre scenariul ca iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani. Nu avem un semnal robust în acest sens, dar o iarnă normală în România aduce perioade de vreme severă. De asemenea, în sezonul de tranziţie, de primăvară, nu am exclus în ultimii ani să avem stări autentice de iarnă, cum a fost şi în martie 2019 sau în aprilie 2017, când am avut avertizare Cod portocaliu pentru strat de zăpadă de 25 de cm în zona Moldovei", a menţionat Mateescu.


Conform specialistului, din datele centralizate de ANM reiese faptul că luna noiembrie a acestui an ar putea să fie cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice, relatează AGERPRES.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator