fbpx

diego banner mai2019

Scrie un comentariu

exercitiu baza CJ

Alături de alte douăzeci de instituţii ale judeţului Cluj , ce au responsabilități în gestionarea acestui tip de evenimente, s-a verificat modul de răspuns și acordarea asistenței medicale de urgență pentru persoanele afectate.


La acest exerciţiu am participat din partea Bazei 71 Aeriană cu două aeronave IAR 330 şi aproximativ 30 de militari: piloţi, medici, paramedici, salvatori şi personal tehnic, ajutând autorităţile la intervenţie şi la transportul răniţilor” informează reprezentanții bazei militare

Reaminim că, Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj a organizat un exercițiu de antrenament pentru verificarea aplicabilității “Planului operațional de intervenție pentru situații de urgență generate de producerea unui accident de aviație civilă pe aeroport”.


Exercițiul s-a desfășurat după următorul scenariu:   


O aeronavă a companiei X-AERO, aflată în proces de aterizare ia contact cu solul înainte de pragul pistei. În urma impactului, trenul de aterizare, fuselajul și planurile suferă avarii, iar aeronava se rupe  în două bucăți. În zona impactului se zăresc coloane de fum și sunt indicii de izbucnire a unui incendiu. La bordul aeronavei nu sunt materiale periculoase, iar cantitatea de combustibil la momentul aterizării este de 3 tone.


În urma accidentului, din cei 100 de pasageri și 6 membri ai echipajului, se estimează 24 de persoane decedate, 16 grav rănite, urgența I, 27 de persoane rănite ușor, urgența II, iar 39 de persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.”


Exercițiul s-a desfășurat conform normelor stabilite de reglementările internaționale și naționale din domeniul aviației civile și a fost coordonat de Directorul General al Aeroportului Internațional “Avram Iancu” Cluj, domnul David Ciceo și de înlocuitorul acestuia pentru  situații de urgență, domnul Iuliu Pop, Directorul General Adjunct al Aeroportului Cluj.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator