fbpx

diego banner mai2019

Scrie un comentariu

exercitiu aeroport

Un exerciţiu care presupune gestionarea situaţiilor de urgenţă determinate de producerea unui accident aviatic are loc, joi dimineaţă, pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.

Activitățile vor fi derulate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.


Forțele și mijloacele care se vor deplasa către aeroport, folosind semnalele speciale de avertizare, vor fi în număr considerabil, iar acest lucru este posibil să creeze disconfort în rândul participanților la trafic.


Asigurăm încă o dată asupra necesității și utilității derulării acestor antrenamente, în vederea îmbunătățirii modului de răspuns în cazul situațiilor de catastrofă și îmbunătățirea coordonării și cooperării între instituțiile și organizațiile cu atribuții și responsabilități în acest sens”, informează organizatorii exercițiului.

Exercițiul este unul de maximă importanță pentru desfășurarea activității aeroportuare, iar scopul acestuia este: de a verifica aplicabilitatea « Planului de acțiune pentru situații de urgență pe aeroport; De antrenare a personalului participant la intervenție, în cazul producerii unui accident de aviație civilă pe aeroport; De a realiza coordonarea acțiunilor între instituțiile, companiile, serviciile și persoanele cu atribuții și responsabilități în rezolvarea situațiilor de urgență; De familiarizare a personalului și serviciilor din perimetrul aeroportului și a celor din exterior, privind rolul lor în planul de acțiune, precum și corectarea  eventualelor deficiențe.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator