Un turdean a rămas fără cuvinte în momentul în care a constatat că a primit o factură de ”estimare” de la E.On Gaz, pe numele tatălui său, care a decedat de 5 ani și de pe numele căruia se transferase contractul de ani de zile. Iar mama sa, care achitase toate facturile, a primit o ”estimare” deși s-a mutat de la acea adresă, iar noul proprietar și-a făcut propriul contract la E-On Gaz!
”Mama mea s-a mutat de pe strada Potaissa. În momentul în care s-a mutat, a mers la E.On Gaz ca să încheie cu ei toate socotelile, a plătit conform citirii de contor, iar noul proprietar și-a făcut contract pe el. Am rămas surprinși zilele astea, când am constatat că la acea adresă s-a primit o factură de ”regularizare” pe numele mamei mele, dar și mai mare suspriză a fost când la aceeași adresă s-a mai primit o factură de ”regularizare” pe numele tatălui meu, decedat de 5 ani, de pe care s-a făcut transferul de contract de ani de zile. Ba mai mult, seria contorului nu știu de unde au luat-o, că nici măcar nu corespunde cu cea aflată la acea adresă. Poate i-au pus contor la tata în cimitir și nu ne-au anunțat”, a încercat să facă haz de necaz Lucian Creța, turdeanul care a trecut prin această pățanie.
Cele două facturi însumate sunt de circa 81 de lei. Adică, 81 de lei care ar intra ”de-a moaca” în contul E-On Gaz, pentru servicii neprestate. Și cine știe câți alții mai sunt în situații de acest gen. Iar dacă vrei să-ți rezolvi problema, pentru a nu rămâne cu aceste ”datorii” de pe factură, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare și să ai timpul necesar la dispoziție, până vei finaliza procedura.
Cert este că E.On Gaz are o politică de ”estimare” criticată des de consumatori.
”In realitate, aceste regularizari sunt plati facute in avans de consumator catre E.ON, dar si o schema prin care majoreaza facturile platite de clienti. Conform contractului incheiat cu furnizorul, clientul E.ON are contract cu autocitire lunara pentru consumul de gaz”, se atrăgea atenția într-un articol apărut în presa centrală. Iar cu această situație s-au confruntat și multe persoane din zona Turzii, care au plătit ”estimări” umflate către E.On Gaz, iar apoi, pe real, le-au venit facturi cu ”-”. Chiar și în această situație, care pare ok (în sensul că se recuperează plăâile făcute sub formă de ”estimări”), consumatorii sunt păcăliți să devină creditori ai companiei germane, care practic se împrumută de la consumatori, fără să plătească vreo dobândă, pe baza facturilor cu ”estimări” care sunt ”umflate”.
„Citirea indexului contorului de catre personalul E.ON se realizeaza o data la trei luni, interval în care doua luni se factureaza în baza autocitirii contorului. Diferentele de consum înregistrate în cea de-a treia luna de citire vor fi evidentiate în factura trimestriala de citire, fie ca diferenta de plata, fie ca plata în avans, dupa caz”, se arata in ordinul Autoritatii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) in Ordinul nr. 77 din 10 septembrie 2009.