fbpx

pmp 1300x300

Scrie un comentariu

bebelus vandut

O tânără din Sălaj a vrut să-şi vândă bebeluşul cu 15.000 de lei, bani oferiţi de un bărbat de 54 de ani din Cluj.

Cei doi au fost prinşi şi acum sunt cercetaţi.Potrivit DIICOT, o tânără de 20 de ani din Sălaj a născut în luna iulie un copil la Spitalul Orăşenesc Huedin şi a fost abordată de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din judeţul Cluj, care i-a propus să îi cumpere nou-născutul.


Bărbatul i-a oferit tinerei 15.000 lei, sumă pe care urma să o achite în două tranşe, respectiv 1.000 euro în momentul întocmirii certificatului de naştere, iar restul sumei de bani urmând să fie achitată în momentul în care copilul împlineşte vârsta de un an.


Pentru a da aparență de legalitate vânzării – cumpărării minorului nou-născut, având în vedere că inculpata a fost de acord cu propunerea inculpatului, cei doi au convenit să declare în fals că MN este tatăl biologic al minorului, acesta să-l recunoască și pe cale de consecință să intre în posesia lui, pe o cale aparent legală, respectiv ca părinte al său”, se arată în comunicatul DIICOT Sălaj.


Cei doi s-au prezentat la Oficiul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Huedin, unde au declarat pe propria răspundere că inculpatul MN este tatăl biologic al nou-născutului, în urma unei relații pe care aceștia ar fi avut-o anterior. După ce a obținut certificatul de naștere, bărbatul i-a plătit tinerei o tranșă din suma convenită, respectiv 2.100 de lei.


Cei doi inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator