fbpx

pmp 1300x300

Scrie un comentariu

zmt 3

Duminică a avut loc ultima zi de spectacole în cadrul Zilelor Turzii, ediția 2019.

Pe scena principală din Micro, cei care au deschis ziua au fost cei de la Good Day, care au cântat mai multe cover-uri.

A urmat apoi un show marca Andreea Bănică, care a ținut publicul în priză alături de patru dansatoare.

Ștefan Bănică jr a făcut o punte între generații, interpretând atât melodii mai vechi, dar și noi.

Ultimii care au urcat pe scenă au fost cei din trupa Barbarossa, obișnuiți deja cu atmosfera de la Turda.

Seara s-a încheiat cu un spectaculos show de lumini și lasere și un foc de artificii.

Ștefan Bănică Jr a încins atmosfera, iar publicul a răspuns pe măsură. ”S-o facem lată, încă o dată!”, a răsunat de pe scena amplasată la Materna.

Show-ul de lasere a fost și el spectaculos, jocul luminilor captând atenția publicului.

Trupa Barbarossa a făcut un show pe măsură, în ritm sud-american.

Finalul Zilelor Municipiului Turda a fost impresionat, cu tinerii de la The Da Vinci pe scenă, alături de trupa locală HORI, fredonând ”Lumea e plină de ei, de eroi / Ca și noi, ca și noi”, cu confetti pulverizate în fața scenei și apoi cu focul de artificii care a încheiat cele 3 zile de sărbătoare.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator