fbpx

Scrie un comentariu

vremea iunie2

Meteorologii au emis, marţi, cod galben de caniculă în aproape toată ţara, temperaturile fiind situate între 34 şi 37 de grade Celsius. După caniculă vin ploi, meteorologii anunţând instabilitate atmosferică, de miercuri dimineaţa până vineri.


Disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei.


Se vor înregistra, astfel, între 34 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice.


De miercuri sunt anunţate ploi, fiind emisă o informare de instabilitate atmosferică de la ora 9.00, până vineri dimineaţa, la ora 9.00.


Potrivit informării ANM, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină.


Fenomenele vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator