fbpx

pmp 1300x300

Scrie un comentariu

numar urgențe

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat a anunţat paisprezece măsuri de reformare a serviciului de urgenţă 112.


Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, el a precizat că zece dintre măsuri vor fi aplicate în cel mult douăsprezece luni, iar alte patru sunt pe termen mediu şi lung. Pe termen scurt trebuie să fie îmbunătăţită legislaţia, iar în acest sens este propus proiectul unei ordonanţe de urgenţă care se referă şi la cartelele PrePay, a explicat Raed Arafat.


Alte măsuri care urmează să fie adoptate pe termen scurt sunt testarea şi operaţionalizarea sistemului de tip AML – Advance Mobil Location – reconfigurarea infrastructurii de către operatorii de telefonie mobilă şi promovarea aplicaţiei Apel 112, dezvoltată de către STS. Pe termen mediu şi lung se va urmării formarea de specialişti în sistemul 112 şi înmulţirea centrelor din ţară pentru pregătirea acestora.


Va apărea un nou număr de urgență – 114!


Un nou număr de urgență va apărea în curând, potrivit unui proiect legislativ ce a fost pus recent în dezbatere publică de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI). La noul număr de urgență, respectiv 114, se vor transmite automat date de localizare a telefonului mobil, scrie avocat.net.


În esență, inițiativa legislativă prevede introducerea unui nou număr de urgență, și anume 114, număr care, alături de numărul de urgență 112, va ajuta la rezolvarea situațiilor ce implică intervenții urgente.


Mai exact, noul număr de urgență va recepționa de la telefonul unei persoane mesaje ce conțin informații de localizare a respectivului terminal telefonic. Mesajele se vor trimite automat către numărul unic 114, fără ca deținătorul telefonului să fie nevoit să facă ceva, iar costurile legate de transmiterea acestor mesaje vor fi suportate de către operatorii de telefonie mobilă, nu de proprietarul telefonului.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator