Bărbatul de 35 de ani, cercetat și reţinut de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, a fost arestat de către magistraţii Judecătoriei Turda pentru o perioadă de 30 de zile.
Reamintim că bărbatul este cercetat după ce pe fondul unui conflict ar fi agresat o femeie.
La data de 31 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, judeţul Cluj, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Conform probatoriului administrat, pe fondul unui conflict, bărbatul ar fi agresat o femeie în vârstă de 25 de ani, din Câmpia Turzii, și i-ar fi luat un inel de pe deget.
UPDATE:
Bărbatul arestat este Șeica Florin-Mircea.
”În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2, raportat la art. 223, alin. 2 din Codul de procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda şi dispune arestarea preventivă a inculpatului SFM pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 alin. l din Codul penal, pe o durata de 30 zile de la data de 01.08.2019 şi până la 30.08.2019, inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Încuviinţează onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Popescu Andrei, în cuantum de 313 de lei, sumă care va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.08.2019, ora 15:05”, precizează instanța, în Dosarul 7284/328/2019 de la Judecătoria Turda.