fbpx

Scrie un comentariu

politie crima

Autoritățile sunt în alertă la Câmpia Turzii. De puțin timp a fost descoperit cadavrul unei femei în propria locuință, situată în cartierul Șarât.

Acesta avea aproximativ 75 de ani și suferea de boli cronice.

Potrivit anchetatorilor, pe corpul victimei nu s-au găsit urme de violență.

La fața locului se află o echipă de polițiști de la criminalistică pentru a examina cadavrul, urmând transportul acestuia la morgă în vederea efectuării necropsiei.

Inițial, vecinii au sesizat faptul că nu o mai văzuseră pe femeie de câteva zile, iar când au mers să verifice, au găsit-o decedată în locuință. 

UPDATE:

Într-o locuință de pe strada Traian din Câmpia Turzii a fost descoperit cadavrul unei femei. Acesta avea 75 de ani și locuia la adresa la care a fost găsită. La o primă examinare pe corpul femeii nu au fost observate urme de violență. La fața locului se efectuează verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care a survenit decesul” informează subinspector Carmen Pompaș de la IPJ Cluj. 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator