fbpx

Scrie un comentariu

drum iara

Urmare a articolului cu titlul „Drumul Săvădisla-Iara, o mare bătaie de joc! Bani ”sifonați” pe lucrări necorespunzătoare?!”, publicat de dumneavoastră în data de 26 iunie 2019, formulăm următorul drept la replică pe care vă solicităm să îl publicați în vederea unei corecte informări a publicului.

Totodată, pentru a respecta principiile eticii jurnalistice, vă rugăm ca în viitor să solicitați punctul de vedere al Consiliului Județean Cluj înainte de a publica asemenea materiale. Vă mulțumim!

Drept la replică

În niciun caz nu poate fi vorba de “sifonarea” banilor publici.

Lucrarea nu a fost finalizată deci nu avea cum să fie recepționată sau plătită. Ea nu va fi decontată decât atunci când aceasta va fi pe deplin conformă cerințelor din caietul de sarcini și tuturor normativelor în vigoare!

În momentul de față lucrările de modernizare și reabilitare nu sunt finalizate, acestea fiind în plină derulare, cu un termen de execuție de 24 de luni.

În ceea ce privește starea drumului județean, Consiliul Județean Cluj a notificat executantul lucrărilor cu privire la acest aspect și au fost întocmite rapoarte de neconformitate a lucrărilor.

Referitor la porțiunile de drum neterminate, acestea sunt porțiuni de poduri care, în cadrul lucrărilor de modernizare și reabilitare, necesită soluții tehnice diferite, executantul lucrărilor fiind notificat  pentru a lua, în cel mai scurt timp posibil, măsurile necesare pentru soluționarea problemei.

De asemenea, a fost finalizată procedura de achiziție a testelor suplimentare de laborator pentru elucidarea și eliminarea problemelor constatate de reprezentanții Consiliului Județean Cluj în vederea remedierii cât mai rapide a acestei situații.

Biroul de presă CJ Cluj

Citește și:

Drumul Săvădisla-Iara, o mare bătaie de joc! Bani ”sifonați” pe lucrări necorespunzătoare?!

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator