fbpx

Scrie un comentariu

valentin visinescu

Profesorul Valentin Vișinescu a trecut la cele veșnice, la vârsta de 88 de ani. Decesul a survenit aseară, la locuința familiei. Valentin Vișinescu a ghidat generații întregi de elevi, find și un important istoric al zonei, semnând mai multe volume extrem de utile generațiilor viitoare.

 

Valentin Vișinescu este cetățean de onoare al municipiului Turda, dar și al localității natale de pe malul Dunării, dar și al comunei Viișoara.

Priveghiul are loc astăzi, la Cimitirul Central, iar înmormântarea va fi mâine la amiază.

Iată cum l-a descris Mircea Ioan Casimcea pe Valentin Vișinescu, într-un articol publicat în Ziarul Făclia:

”Născut în comuna Stelnica, jud. Ialomiţa, la 29 mai 1931, profesorul şi cercetătorul Valentin Vişinescu s-a stabilit la Turda încă din tinereţe, în calitate de profesor şi director de şcoală gimnazială, iar pentru o perioadă de cîţiva ani, inspector şef al secţiei de învăţămînt şi culte a fostului raion Turda. Concomitent a deţinut funcţii cultural-ştiinţifice importante în municipiul nostru: vicepreşedinte al Comitetului Municipal de Cultură şi Artă, rector al Universităţii Populare, preşedinte al subfilialei Turda a Societăţii de ştiinţe Istorice şi altele.

Personalitatea lui Valentin Vişinescu a devenit mai relevantă sub aspectul activităţii de cercetător în domeniul istoriei locale şi zonale, preocupare ştiinţifică ce l-a captivat din tinereţe. Rezultatul documentărilor efectuate de-a lungul anilor în biblioteci şi arhive oficiale şi personale este foarte important, fiindcă a publicat singur ori în colaborare articole în diverse publicaţii periodice şi a tipărit 82 de cărţi cu studii, monografii ale unor localităţi, locaşuri de cult, personalităţi. Acestor lucrări li se adaugă zeci de epigrame tipărite, în calitatea sa de membru al cenaclului Satiricon din Cluj-Napoca.

Pot concluziona în acest succint panegiric că Valentin Vişinescu este cel mai prolific cercetător şi autor dintre personalităţile turdene contemporane. Totodată, deţine cu mîndrie importanta distincţie de Cetăţean de Onoare al municipiului Turda, al comunei natale şi al comunei Viişoara”.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator