fbpx

Scrie un comentariu

pui barza

Grupul Milvus și Societatea Carpatină Ardeleană Satu Mare dă startul unui proiect în care berzele sunt în primul plan. Căutăm oameni care iubesc natura, animalele, știu să aprecieze ariile protejate și cunosc justa lor valoare. Custozii de berze vor monitoriza, zilnic, viața berzelor din localitățile în care trăiesc. Astfel, prin implicarea comunităților locale sperăm să dezvoltăm cunoștințele despre siturile Natura 2000, iar această să devină o referință în conștiința locală.

 

O altă activitate importantă adresată copiilor și tinerilor este caravana Road Show-ul berzelor, prilej pentru cei care iubesc animalele sălbatice să întâlnească de aproape un pui de barză. Acțiunea va debuta săptămâna viitoare în județele Mureș și Harghita, urmând Clujul, , Satu Mare și Timiș. Programul inelărilor poate suferi modifică în funcție de vreme, dar vă așteptăm cu drag, după cum urmează: săptămâna 17 – 23 iunie, județul Mureș și Harghita, săptămâna 24 – 30, județele Cluj, Timiș și Satu Mare.

Cu această ocazie vom explica localnicilor importanța habitatelor umede și a pajiștilor, fără de care nici barza nu ar exista în aria protejată în care trăiesc.

Poveștile despre viața berzelor nu vor lipsi, fie video, fie prin podcasturi, vom povesti aspecte inedite din viața acestor păsări care trăiesc în imediata vecinătate a oamenilor.

Zi de zi, viața berzelor va fi în fața spectatorilor prin camerele web ale Grupului Milvus – https://milvus.ro/webcams/storkcam2/ . Toate acțiunile noastre sunt menite pentru a ne aduce mai aproape de natură, dar și să înțelegem mai bine de ce rețeaua Natura 2000 din România are un rol atât de importat în conservarea naturii. Fiți alături de noi!

Proiectul este finanțat prin programul Spații Verzi al Fundației pentru Parteneriat și MOL România.

Pentru mai multe informații despre programul inelărilor, vă stă la dispoziție Iulia Vizi, consultatul comunicare la Grupul Milvus – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la tel. 0747 416280.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator