fbpx

Scrie un comentariu

pompieri masina

În cursul zilei de ieri natura s-a dezlănțuit la Mărtinești, zona noastră fiind sub Cod Galben de precipitații abundente specifice acestui sezon.

 

Apa scursă de pe versanți a inundat două curți, pompierii turdeni au fost chemați să intervină de urgență.

Potrivit ISU Cluj, pompierii au fost solicitați să evacueze apa din cele două curți dar în momentul în care au ajuns acolo apele s-au retras și nu a mai fost necesară intervenția motopompelor.

Nu la fel de „ușor” au scăpat locuitorii din zona Dejului unde sute de hectare de teren au fost inundate în aceste zile, la fel și proprietățile oamenilor, două persoane fiind evacuate cu barca de salvare.

Reamintim că joi, ANM a emis o nouă atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată şi cantități de apă însemnate.

Potrivit avertizării, în intervalul 23 mai, ora 12:00 – 24 mai, ora 22:00, vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator