fbpx

Scrie un comentariu

9mai ct

Primăria Municipiului Câmpia Turzii a organizat în data de 9 Mai 2019 manifestări cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei şi Zilei Uniunii Europene, care au marcat parcursul istoriei şi evoluţia României de trei ori.

 

La manifestare au fost prezente oficialități locale, militari de la Baza Aeriană 71 ”General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, elevi, cetățeni, dar și reprezentanții fanfarei ”Promenada”, care au asigurat suportul muzical al manifestării.

Un sobor de preoți a făcut pomenirea celor care s-au jertfit pentru țară, rostind rugăciuni.

Au rostit alocuțiuni primarul municipiului, Dorin Lojigan și reprezentantul Bazei 71 Aeriene, Adrian Cârjău, după care oficialitățile au depus coroane, iar la final militarii Bazei Aeriene 71 au defilat în acordurile fanfarei.

După finalizarea manifestării oficiale de la monumentul eroilor din Parcul Central, cei prezenți s-au deplasat și la troița ridicată în apropierea Clubului Copiilor, unde primarul Dorin Lojigan a depus o cortoană de flori.

Vezi mai jos un videoreportaj realizat la acest eveniment, inclusiv alocuțiunile celor doi oficiali menționați anterior:

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator