fbpx

Scrie un comentariu

tanara

O tânără de etnie romă a mers la IML Cluj, pentru a-și scoate un certificat de virginitate, după ce în zona rurală unde locuiește a mers vestea că este ”târfa satului”, fiind acuzată că s-a culcat cu bărbatul unei femei, în a cărui gospodărie lucra și chiar ar fi însărcinată cu el.

 

Tânăra de 19 ani a fost însoțită de mama ei.

„Noi locuim în Bobâlna. Acolo, nevasta unui om din sat – cumsecade și nevinovat, de altfel – a lansat vestea că fiica mea trăiește cu el și, pe deasupra e și însărcinată cu acesta. Chiar au venit cumnații femeii să ne avertizeze ce tot spune nebuna aceea, așa că fata, dis-perată, s-a hotărât să vină la medic și să demonstreze la toată lumea că-i cinstită și n-a avut de-a face – nu numai cu bărbatul acela, ci cu absolut nimeni”, a povestit mama fetei pentru Gazeta de Cluj.

Fata a povestit reporterului că a fost nevoită să facă acest gest nu pentru a se mărita, ca alte fete din etnia ei, în cadrul căreia virginitatea este un lucru extrem de prețios, ci pentru că localnicii de pe șapte sate o intitulau ”târfa satului” și nu mai putea ieși din casă.

“Nu am nici măcar prieten la ora asta dar, ca orice fată, mă gândesc să mă mărit și eu odată, când se va putea. Însă femeia acelui om – pe care l-am ajutat la animale, împreună cu mama – m-a nenorocit, pur și simplu și am ajuns să nu mai pot ieși nici din casă, fiindcă oamenii de pe șapte sate își bat joc de mine, de parcă aș fi târfa zonei. Iar lucrul acesta mă termină, pur și simplu”, a povestit fata, citată de sursa menționată.

Cum examenul a fost OK, iar fata a primit certificatul de virginitate, mama ei se gânfdește acum s-o dea în judecată pe cea care a lansat zvonurile despre fiica sa, ”ca să se învețe minte să nu mai vorbească ce nu trebuie – fără să aibă dovezi”.

 

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator