fbpx

1 Comentariu

eugenia popa 1

În luna ianuarie a acestui an aleșii locali acordau titlul de Cetățean de Onoare, doamnei Popa Eugenia.

 

Proiectul elaborat la inițiativa primarului Matei Cristian, a fost votat atunci în unanimitate de forul deliberativ.

Profesoara Popa Eugenia împlinește în 2019, un veac de existență, astfel că municipalitatea turdeană s-a gândit să o recompenseze cu acest titlu pentru a celebra o prodigioasă activitate în calitate de profesor de limba română în cadrul Colegiului Național Mihai Viteazu.

Luni aceasta a fost invitată la Colegiul Național Mihai Viteazu din Turda pentru a fi omagiată așa cum se cuvine. Printre invitați s-au numărat primarul Matei Cristian și celebrul compozitor- Horia Moculescu.

„O zi plină de emoție! Doamnă profesoară Eugenia Popa și-a serbat cei 100 de ani alături de elevi dragi, la Colegiul Național Mihai Viteazul Turda. Autoritățile locale i-au conferit titlul de Cetățean de onoare! O doamnă minunată, un profesor desăvârșit pe care o admir din tot sufletul! Domnul Horia Moculescu a venit special de la București să își felicite fosta profesoară de limbă română!” transmit reprezentanții CNMV Turda.

La absolvirea liceului, doamna Popa Eugenia a plecat la Iași unde a studiat la Facultatea de Filologie – Limba și Literatura Română, avându-l în calitate de profesor și pe ilustrul George Călinescu, despre care a vorbit elevilor săi cu respect și mare admirație .

Din anul 1956, aceasta a făcut parte din elita profesorală a Liceului Mihai Viteazu educând de-a lungul timpului peste 25 de generații, insuflându-le dragostea pentru limba română dar și respectul pentru carte și cultură.

eugenia popa 2

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Mariana Ursu · 13:52 26.03.2019
    Unui site care se vrea "cel mai cititit",respectiv "numarul unu in informatii locale",i-as recomanda un minim efort de documentare inaintea difuzarii oricarei "stiri",pe care cititorii trebuie sa o poata considera informatie si nu ...dezinformare.Evenimentul la care faceti referire(si pentru care se putea gasi un titlu care sa rezoneze cu respectul si consideratia ''lemevistilor" pentru persoana doamnei profesoare Eugenia Popa) a avut loc in 25 martie,ziua de nastere a doamnei profesoare.Dl.Cristian Matei a participat la eveniment in calitate de primar si nu de fost elev al doamnei profesoare,din simplul motiv ca nu i-a fost elev!Doamna profesoara Eugenia Popa (si nu "fosta") a intrat in colectivul actualului Colegiu National "Mihai Viteazu" Turda,in anul 1951(nu in anul 1956)si s-a pensionat in anul 1975.
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator