fbpx

pmp 1300x300

Scrie un comentariu

batuta CT

Iuliana, o tânără în vârstă de 29 de ani – pirpirie de înălţime dar cu forme „rubensiene”, apetisante – care locuieşte în localitatea Luna a încasat bătaie vieții sale.

Aceasta spune că munceşte la o firmă de salubritate, cu sediul în Câmpia Turzii, şi este deseori detaşată la lucru şi în municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit Gazeta de Cluj, după o zi de muncă la Cluj-Napoca, femeia a fost atacată la coborârea din microbuz de Emil, un coleg de muncă, supărat că îl reclamase la şefi şi urma și la poliţie pentru hărţuielile la care a fost suspusă de către acesta.

Culmea, la incident a participat „plenar” şi soţia pofticiosului, dornică să demonstreze că tânăra delirează – dar şi pentru a face dovada, cu orice preţ, a trăiniciei familiei sale!

La întoarcerea mea de la Cluj, cu microbuzul, după ce am ajuns în Câmpia Turzii m-am trezit cu colegul Emil şi nevastă-sa că mă abordează, imediat după ce am pus piciorul jos din mașină, puşi pe scandal… Şi cum poliţia era chiar aproape de locul unde ne lasă microbuzul am vrut să mă îndrept spre secţie şi să-mi pun în aplicare gândul iniţial, fiindcă eram chitită să fac acest lucru iar ei ştiau acest lucru. Iar când să trec drumul ca să intru în secţia de poliţie el şi nevastă-sa m-au urmărit şi atacat. M-au trântit la pământ şi au început să mă lovească, peste tot, cu dosul palmei şi picioarele. Apoi, deşi au venit rapid poliţiştii, pe lângă bătaia căpătată, cei doi m-au făcut în toate felurile, chiar în faţa lor! Şi, după ce situaţia s-a calmat m-am odihnit puţin – pentru că nu mai aveam aer –  am intrat în sediul Poliţiei Câmpia Turzii” relatează victima pentru sursa citată.

Iuliana spune că va depune plângere la poliție și-l va da în judecată pe agresor.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator