fbpx

Scrie un comentariu

marsul pentru viata

Circa 200 de persoane, printre care s-au aflat și mulți tineri, au mărșăluit azi pe străzile din cartierul turdean Oprișani, în campania organizată de Pro Vita, intitulată Marșul pentru Viață 2019 - Unic din prima secundă! Pe pancartele lor, cei prezenți au încercat să atragă atenția asupra faptului că avortul este o crimă, chiar dacă vorbim de un fetus nenăscut.

 

Evenimentul a fost de la ora 10, cu plecare din Parcul Teilor, participanții mărșăluind pe mai multe străzi din cartierul Oprișani, atrăgând atenția asupra protejării vieții, încă din momentul concepției.

La Câmpia Turzii, o acțiune similară va avea loc mâine, de la ora 11.00, în zona centrală.

O statistică incompletă spune că în perioada ianuarie-septembrie 2018, în România au fost avortați 44.000 de copii, în timp ce în 2017 în Republica Moldova au fost avortați 12.025 copii. Și mai sunt mulți alții, pentru care nici măcar nu se fac statistici: copii a căror viață a fost oprită prin avorturi medicamentoase, cei a căror viață a fost curmată în clinicile particulare sau din străinătate.

42 de milioane de copii au fost avortați în întreaga lume în anul 2018. Dar și statistica aceasta este incompletă, căci sunt atâtea locuri, din Vest și Est, din Nord și Sud, în care copiii nenăscuți nu contează nici măcar pentru o statistică.

Mai mult de 1 miliard de oameni au fost avortați din 1918 până în prezent, spune o altă statistică. Și ea este incompletă, pentru că în toți acești ani au existat locuri în care copiii nenăscuți au fost totalmente ignorați.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator