fbpx

Scrie un comentariu

sfasiat caini

Cristian Neluţu este tânărul din localitatea Livada, comuna Petreştii de Jos, victimă a unui atac petrecut zilele trecute când un câine agresiv i-a sfâșiat piciorul.


Tânărul de 19 ani, suferind de un handicap psihic, se sprijină cu încredere de braţul mamei sale, în momentul când coboară scările spre cabinetul de consultaţii al I.M.L.Cluj. Băiatul ei a fost atacat în plină stradă – şi muşcat serios de picior-  în momentul când a ieşit din curtea casei familiale, culmea, chiar alături de ea, relatează Gazeta de Cluj.

Aceasta spune că s-a prezentat la I.M.L.Cluj, pentru a putea depune plângere la poliţie, pe numele proprietarului, datorită insolenţei acestuia care a susţinut, în pofida evidenţelor, că animalul nu este al lui!

Ne pregătean să mergem împreună la o zi de naştere. Eu mă aflam în faţă şi fiul meu venea după mine, la o distanţă de câţiva paşi, tocmai ieşisem din curtea casei noastre. Brusc, a ţâşnit la băiat câinele d-lui Octavian, vecinul de zizavi – şi în momentul când încercam să-l „hăşâi” de la noi, acesta l-a înşfăcat cu dinţii de piciorul stâng pe Cristi. I-a lăsat piciorul din colţi, doar după ce am strigat la el din toţi bojocii, în timp ce bietul băiat era încremenit şi şocat! După aceea am mers acasă la proprietarii dar am fost trimişi la plimbare de feciorul gazdei care ne-a spus că animalul nu-i al lor şi îi aparţine de fapt unei vecine, Ema, deşi noi ştiam că de patru ani e al lor. Atunci vecina Ema ne-a spus că, într-adevăr, ea l-a crescut cât a fost mic dar apoi l-a dat d-lui Octavian, aşa că nu are nicio vină pentru ce i s-a întâmplat fiului meu” relatează mama victimei.

Arată apoi că după ce i-a fost muşcat băiatul a chemat poliţia şi salvarea, victima fiind transportată de urgenţă – cu pantalonii sfâşiaţi şi piciorul plin de sânge –  la Spitalul Municipal din Turda. 

„Am depus între timp plângere la Postul de Poliţie Rurală Petreştii de Jos, şi vom merge până la capăt împotriva proprietarului câinelui, să ne plătească măcar cheltuielile pentru medicamente şi drumurile făcute. Plus că ne mai supără şi faptul că până azi dl. Octavian nici măcar nu s-a interesat de starea băiatului. Se face că plouă, de parcă bietul de el nici n-ar exista”!  mai spune aceasta, pentru sursa citată. 

De la IML, Cristian a primit două săptămâni de îngrijiri medicale.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator