fbpx

pmp 1300x300

Scrie un comentariu

imigrari

A fost emisă o decizie de returnare prin care un străin este obligat să părăsească teritoriul României, iar ceilalți au fost îndrumați să-și reglementeze situația juridică. Totodată, în cadrul activităților au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 23.400 de lei.


Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în cursul lunii februarie 2019, mai multe acţiuni, cu forţe proprii și în cooperare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne precum și cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj pentru combaterea şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.


Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi, în situații ilegale 10 cetăţeni străini, 3 din Republica Moldova, 2 din SUA și câte unul din Brazilia, Camerun, Palestina, Maroc și Nigeria. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că 2 dintre aceștia au desfășurat activități lucrative fără forme legale la 2 societăți comerciale de pe raza municipiului Cluj-Napoca, 5 nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul României și nu au efectuat demersuri necesare pentru prelungirea acestuia, iar 3 nu au informat în termenul prevăzut de lege, cu privire la schimbarea reședinței pe teritoriul României.


Urmare a celor constatate, pe numele străinului din Camerun politiștii de imigrări au emis o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul ţării în cel mult 15 zile, iar ceilalți străini au fost îndrumați să depună actele necesare în vederea prelungirii reglementării situației juridice. Totodată, cetățenii străini au fost sancționați cu amenzi contravenționale în valoare de 3400 de lei conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002, cu completările şi modificările ulterioare, iar față de reprezentanții societăților comerciale au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu amenda în valoare totală de 20.000 lei, în conformitate cu prevederile din O.G. nr. 25/2014, republicată, pentru încadrarea străinilor fără aviz de muncă.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator