Scrie un comentariu

columbofila

Timp de trei zile, Turda a fost gazda unei expoziții columbofile, poate una din cele mai mari organizate până acum.

Crescători de păsări și animale mici din Turda, Cluj, Alba, Sălaj, Mureș comuna Viișoara și nu numai, și-au etalat cele mai frumoase exemplare în sala de sport dar și în curtea Colegiului Tehnic Turda.

Zeci de porumbei, iepuri de casă, găini dar și câțiva fazani au încântat privirile celor care au venit să viziteze expoziția cu vânzare. Cuști și hrană pentru animale, diverse accesorii, toate s-au regăsit în cadrul expoziției alături de explicațiile crescătorilor de animale, multe dintre exponate sunt distinse cu premii la concursuri naționale și internaționale, toate reprezintă rezultatele muncii pline de pasiune și a orelor dedicate îngrijirii, creșterii și selecționării păsărilor și animalelor mici, la Turda existând o puternică asociație columbofilă.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Columbofilă ”Porumbelul 2003”. Printre vizitatori s-a numărat și fostul primar al Turzii, Tudor Ștefănie, pasionat columbofil.

În urma jurizării de către arbitri, au fost alese cele mai reușite exemplare, pe care organizatorii le-au premiat apoi cu diplome și cupe. Scopul evenimentului a fost de a desemna cele mai reuşite exemplare de păsări şi iepuri dar şi de a atrage în asociație noi membri dornici de performanţă.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator